Filozofia împlinirii într-o carte motivațională
Written by Radio Studentus on 11 aprilie 2017
Astăzi v-am pregătit rezumatul cărții lui Napolion Hill, un autor american de cărți de literatură motivațională. Cercetările întreprinse de Hill au vizat credințele personale și rolul pe care acestea îl au asupra succesului. Conform cu ce a susținut el însuși, între 1933 și 1936 ar fi fost consilier al președintelui american Franklin Roosevelt, lucru care nu poate fi dovedit.
„Tot ceea ce mintea unui om poate concepe și crede, poate realiza” este unul dintre citatele cele mai reprezentative ale lui Napoleon Hill. Scrierile sale arată cum se dobândește bogăția și oferă o formulă prin care orice om poate dobândi averi nemăsurate, atât în plan material, cât și spiritual.
Acesta s-a născut la data de 26 octombrie 1883. Ca rezultat al cercetărilor întreprinse, a formulat „Filozofia Împlinirii” ca soluție pentru dobândirea succesului și trecerea de la sărăcie la bogăție, fiind publicată inițial în 1928 sub forma unui curs întitulat (Legea Succesului).
Hill considera că libertatea, democrația, capitalismul și armonia sunt elemente importante ale Filozofiei Împlinirii. În scrierile sale, a afirmat că acestea sunt elemente de bază care susțin împlinirea succesului personal. Emoțiile negative nu își găsesc loc în această filozofie, Hill considerându-le surse ale eșecului și insuccesului. Cărțile lui Napoleon Hill s-au vândut în zeci de milioane de exemplare, dovedind că secretul împlinirii continuă să fascineze și să schimbe vieți.
În prezent, scrierile lui Napoleon Hill continuă să constituie unul dintre nucleele dezvoltării personale și educației pentru dobândirea succesului.
În 1938, imediat după publicarea bestsellerului „De la idee la bani” Napoleon Hill face o mare destăinuire, spunând că a reuțit să-l convingaă pe Diavol să-și dezvăluie lucrarea. Manuscrisul rezultat de aici, Secretul libertății, s-a dovedit atât de controversat, încât a fost tainuit mai bine de 70 de ani. Sharon Lechter a reusit insa, cu putin timp in urma, să aducă această carte importantă în atenția noastră, a tuturor, adnotând-o pe ințelesul cititorului contemporan.
Facănd uz de bine-cunoscuta sa capacitate de a revela adevărata natură a omului, Hill întreprinde multiple cercetări sîi identifică cele mai mari obstacole pe care le putem întămpina în timp: frica, furia, invidia, obiceiul de a tărăgăna lucrurile și altele de același gen. Aceste piedici, spune autorul, coincid cu mijloacele prin care-și săvârșește Diavolul lucrarea, așa că, dacă vrem să cunoaștem împlinirea în viață, trebuie să învățăm să le depășim.
Fascinanta, provocatoare și bogată în dezvaluiri, cartea „Secretul libertății” va arăta cum să vă croiți calea spre izbăvire, spre o existență armonioasă și împlinită, într-o lume în care teama și nesiguranța pândesc mintea omului la orice pas.
Ți-ai imaginat vreodată, drag cititor să existe vreun om pe acest pământ care să ia interviu chiar diavolului? Pe mine imaginația nu m-a purtat până acolo, însă am admirat curajul și hotărârea lui Napoleon Hill pentru că a făcut-o. L-a supus pe diavol unui interogatoriu și a aflat în ce mod acesta stăpânește atâtea minți și revendică atâtea suflete. Chiar dacă ești din categoria celor care nu cred în existența lui Dumnezeu sau a Diavolului, această carte te face să te gândești mai bine la acțiunile pe care dorești să le faci și care îți determină destinul și traiectoria vieții.
Diavolul face o mărturisire incredibilă: el spune că deține 98% din sufletele de pe pământ. Te frapează cifra aceasta? În rândurile ce urmează voi face o recenzie a cărții Secretul libertății.
Diavolul păcălit scrisă de Napoleon Hill și comentată de Sharon Lechter, care a și adus în atenția noastră, a cititorilor această carte, manuscris ce datează încă de la 1938. Interesant este că Napoleon a ales să nu publice acest volum datorită ideilor controversate mai ales pentru acea epocă dictatorială.
În această carte, diavolul spune că toți oamenii stăpâniți de el sunt aceia care nu gândesc pe cont propriu și rătăcesc în abis.