Romanul care descrie povestea unei femei frumoase

Romanul “Doamna Bovary” este scris de autorul Gustave Flaubert. Un roman de dragoste, suferință și trădare. Un roman în care eroul principal e într-o lupta cu sine, într-o ceartă cronică. Autorul ne descrie povestea unei femei frumoase, atât la trup cât și la caracter, cu dorințe pe care doar romanele sale de dragoste le pot stăvili. Romanul începe cu creionarea vieții lui Charles Bovary, copilul soților Bovary. Charles este crescut într-o manieră feministă, sub tutela predominantă a mamei, care îl îndrumă spre medicină, chiar dacă sărmanul Charles nu prea are nicio treabă cu meseria de doctor. Cel puțin, nu e un înnăscut.

Charles, odată devenit doctor, se căsătorește cu o femeie văduvă, trecută de prima tinerețe, care are picioarele mereu reci și e foarte geloasă. Știe că Charles nu o iubește, dar nu acceptă asta niciodată.

Întâlnind-o pe frumoasa și tânăra Emma, Charles se trezește trăsnit de dragoste pentru această femeie, dragoste pe care o va păstra cu sfințenie în sufletul său până la finalul romanului, care se sfârșește într-o  tonalitate îndoliată.

Emma, la începutul căsătoriei sale cu Charles, se arată sub imaginea îndrăgostitei. Înainte de a face pasul acesta, cititorului i se oferă această imagine a îndrăgostitei ca una specifică Emmei. Ceea ce cititorul nu știe e că Emma e una dintre cele mai complexe personalități feminine din literatura universală. Nici în momentul ăsta, după ce am terminat lectura cu multe frământări și întrebări, nu am reușit să o înțeleg pe deplin. Îmi dau dreptul să cred că în spatele conștiinței Emmei, se lasă spațiu pentru conștiința cititorului, care este pus în scaunul judecătorului. Astfel, mi-am permis să mă întreb cine anume este de fapt Emma Bovary? Dar nu am reușit să îmi răspund, nu într-un mod care să mă mulțumească.

După mutarea în alt oraș, Emma și Charles merg împreună la o serată. Acesta este momentul în care visurile Emmei vor începe să fie bântuite de ilustre peisaje cu conți și prinți care-i cerșesc iubirea aceea prezentă doar în romanele de dragoste ale epocii. Țin neapărat să menționez că tind a crede că în acest moment, fiecare din noi are puțin din gândirea Emmei. Cine nu aspiră la acea dragoste desăvârșită, plină de dăruire și sacrificiu, din care te hrănești în permanență cu poftă și parcă nu te saturi niciodată? 

Căsnicia ei cu Charles capătă din acest moment o nuanță cenușie, fadă, plictisitoare. Emma se aventurează în visuri cu realităţi care îi vor deveni, inevitabil, fatalice.

Faptul că protagonista noastră, cu frumuseţea ei răpitoare, ochii săi albastru-fumurii şi spiritul ei pasional, reuşeşte să îşi piardă (la propriu)  raţiunea într-un vârtej al adulterului, poate reprezenta fie un șoc, fie un uriaș semn de întrebare care se lungește și lățește pe tot parcursul narațiunii. Sau amândouă. Personal, am fost pe rând: neîncrezătoare, șocată, îngândurată, tristă și la final, extrem de meditativă. Nu orice pagini reușesc să te lege prin cuvinte de mâini și picioare și să te azvârle în aer ca pe o păpușă aiurită, controlându-ți emoțiile până la cele mai surprinzătoare cote.

Am întrebat diferite urechi dacă au suferit aceeași „traumă”. Am fost fericită să descopăr că „Madame Bovary” e un roman pe care cititorii însăși îl aruncă în sala de judecată din perspective diferite.