Current track

Title

Artist

Current show

Club News

Written by on 23 mai 2021

  • Starul din „Singur Acasă”, Macaulay Culkin, a devenit tată de băiat. Anunțul a fost făcut de către actor și partenera sa, actrița Brenda Song, pe 12 aprilie. Fiul cuplului poartă numele de Dakota Song Culkin, și s-a născut la 5 aprilie. „Suntem copleșiți!”, acestea au fost primele declarații ale cuplului. Bebelușul este numit după sora răposată a lui Macaulay Culkin, care a murit într-un accident în 2008. 

 

  • Se pare, însă, că barza se reține în lumea starurilor: J. Balvin, artistul cunoscut pentru piese ca „Mi Gente” sau „Location”, va deveni tătic. Modelul Valentina Ferrer, partenera sa, este însărcinată. Cei doi au făcut anunțul de curând, când au pozat pentru coperta revistei „Vogue Mexic”. „Familia se mărește!” , a scris Valentina Ferrer pe Instagram. Fosta Miss Argentina a dezvăluit și care a fost reacția lui J. Balvin, în momentul în care i-a dat vestea: „Pur și simplu a înghețat. A fost fericit, dar s-a resimțit ca un apel pe Zoom în timpul căruia pică Wi-Fi-ul. I-am spus față-n față, însă așa a reacționat.”, a mărturisit ea.

 

  • Katy Perry, faimoasa cântăreață, a fost de nerecunoscut în cea mai nouă ediție a emisiunii „American Idol”. Cântăreața a decis să-și surprindă fanii, adoptând un look total diferit. Dacă, în ultimii ani, am fost obișnuiți să o vedem pe Katy Perry cu  părul scurt, blond, acum, în recentă ediție a emisiunii „American Idol” – în cadrul căreia este jurat – ea a purtat o perucă brunetă, ce le-a amintit fanilor de look-ul ei de acum câțiva ani. Katy Perry a făcut publice câteva fotografii cu noul look, fiind îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, pe care au fost aplicate strasuri colorate. Imaginile au strâns peste două milioane de aprecieri și numeroase comentarii.

 

  • O altă cântăreață, care a decis să-și șocheze fanii cu un nou look, este Delia. Artista de peste Prut a avut, de-a lungul timpului, părul vopsit în toate culorile și a încercat diferite coafuri, ba chiar a purtat peruci! Recent, solista a decis să încerce altceva: jumătate de păr blond și jumătate șaten, breton scurt, mai sus de sprâncene – acesta este noul look etalat de Delia pe Instagram, în fotografii ce au primit numeroase inimioare și comentarii.

 

  • Liviu Teodorescu și Manuel Riva și-au unit forțele și au lansat o piesă fresh, intitulată „Muzele”.  „Muzele” este prima piesă în limba română lansată de Manuel Riva. Textul a fost scris de Liviu Teodorescu, iar piesa a fost compusă de Liviu Teodorescu împreună cu Manuel Riva.  „Piesă e făcută în 2 ore, a fost un moment de inspirație maximă, în studio, cu Manuel Riva. Clipul este realizat de NGM și s-a muncit enorm la el. Cred că este cel mai bun produs al meu din ultima vreme și le mulțumesc tuturor pentru implicare”, a declarat Liviu Teodorescu.

 

  • Videoclipul piesei a fost filmat în București și a fost regizat de echipa NGM Creative. Clipul are un vibe de anii ’80 și poate fi descris că un film de acțiune de scurt metraj. Intrigă poveștii este de natură psihologică, gravitând în jurul personajului interpretat de modelul Elena Maria Popescu. La realizarea scenelor de luptă au participat cascadori profesioniști, iar finalul clip-ului este deschis, lăsând loc publicului de interpretare.
  • Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs „Vocea României”. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music.  Manuel Riva este un DJ și producător român. Este cunoscut pentru hituri ca „Sacred Touch”, „Hey Now” sau „Miami”. Manuel Riva a fost prezent în topurile Billboard cu piesele sale și este unul dintre artiștii nominalizați la Europe Music Awards, la categoria „Best Romanian Act”.


Continue reading

Next post

Club news


Thumbnail
Previous post

Movie Time


Thumbnail
Current track

Title

Artist

Current show