Piesa curentă

Titlu

Artist

Emisiunea curentă

Campus Club

19:00 22:00

Flavy DeeJay și Alisha Mitza readuc vara cu piesa „Până-n Zori”!

Timpul din ce-n ce mai răcoros te face să visezi la zilele calde și senine de vară. Flavy Deejay și Alisha Mitza readuc căldura și fericirea perioadei estivale cu piesa „Până-n Zori”. Noul single încânta atât auditiv, cât și visual având un videoclip ce topește inimi cu o iubire inocentă și imagini nostalgice de vară.

Piesa aprinde dorul zilelor calde de vară prin sound-ul nostalgic, chitara melodioasă și vocea senzuală ai Alishei. Track-ul a fost produs de ceva timp. În căutarea vocii potrivite, DJ producătorul dezvăluie că a rezonat din prima audiție cu artista talentată. Versurile și muzica sunt semnate de către Flavy DeeJay. Cei 2 artiști sunt la a 2-a colaborare, prima fiind pentru hitul “Undeva”.

“Am simțit piesa din start și am îndrăgit-o de la prima ascultare. Am lucrat ușor și rapid în studio cu Flavy, căci e un profesionist şi mă bucur de rezultatul final. Ador să lucrez cu oamenii talentați, cu care ne înțelegem foarte bine şi simțim la fel ce vrem de la un produs muzical”, afirma Alisha Mitza

La producția videoclipului a lucrat însăși DJ producătorul care a dorit materialul sa fie suta la suta autentic, astfel pentru prima dată a creat videoclipul cap-coadă. Protagoniștii videoclipului sunt cei 2 artiști, dar și 2 copii dansatori ai studioului Black and White Dance Center, care interpretează iubirea platonică din copilărie, de care, cu siguranță fiecare a avut parte.

„După testarea piesei, aceasta a prins foarte bine la public, drept rezultat numeroase mesaje atât din Moldova, cât și din diasporă. Astfel am decis ca e momentul potrivit de a o lansa toamna, când toți resimțim nostalgic dorul zilelor de vară. Ce ține de producția videoclipui, de mult timp sunt pasionat de filmări și regie. Am realizat numeroase filmări de familie, iar acum am zis să încerc să fac și ceva mai mult. Clipul are secvențe filmate pe insula Thassos din Grecia, dar și în unul din parcurile frumoase din Chișinău”, dezvăluie Flavy DeeJay.

Flavy DeeJay s-a lansat ca DJ de radio în 2001 având o experiență de peste 20 de ani. A început să mixeze în cluburi din 2005, iar în 2009 a devenit producător muzical, când a lansat primele sale hituri, în colaborare cu vocalistul italian, Danny De March. A colaborat cu mai mulți artiști din Moldova precum Akord, Andrei Tostogan, Lidia Isac, Evva și alții. Printre piese semnate de Flavy DeeJay se enumeră “Rhythm for Love”, “We Love to party”, “Nu Arde”, “Evadez” și altele.

Alisha Mitza este o artistă mult îndrăgită atât în Moldova, cât și în spațiul asiatic și european, grație prestațiiloe sale live dinamice și vocea puternică și senzuală. Artista a lansat piese precum “Ține sus umbrela”, “O dragă mamă”, “Undeva”, dar și  “O mie de idei”, care se bucură de peste un milion de vizualizări.

Link-uri utile:

Flavy DeeJay x Alisha Mitza – Pana-n Zori

Youtube https://www.youtube.com/watch?v=q9i0vAfhpHU

In stores: https://bfan.link/panan-zori

Follow Flavy DeeJay

Instagram https://www.instagram.com/flavydeejay/

Facebook www.facebook.com/flavydeejay

Follow Aliza Mitza

Instagram www.instagram.com/alishamitza/

Facebook www.facebook.com/AlishaMitzaOfficial

Piesa curentă

Titlu

Artist

Emisiunea curentă

Campus Club

19:00 22:00