Current track

Title

Artist

Current show

Tineri și talentați | Mihai Mihalaș și Nicolae Leontiev ne invită la concert

Written by on 22 octombrie 2017

Emisiunea din săptămâna asta precede concertul A Capella de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din ultima zi a lunii octombrie, iar invitații în studio sunt Mihai Mihalaș (dirijor de cor) și Nicolae Leontiev (artist de cor și manager al Capelei Corale Academice „Doina”).

Muzica este

vibrație & la fel este totul, deci muzica este totul și înglobează prin structura ei toate celelalte domenii ale artelor, dar poate desigur exista și în afara lor. Așa o caracterizează Mihai Mihalaș, dirijorul de cor din seara concertului și inițiatorul ideii însăși de promovare și cunoaștere a artiștilor autohtoni.

Concertul va avea loc fără niciun acompaniament instrumental, motorul serii fiind vocea umană, de altfel, unicul instrument muzical viu din panoplia artiștilor (și cea mai sensibilă, dificil de acordat), dificultatea constând tocmai în imprevizibil și-n mai mulți factori reactivi care au o forță de a afecta rezultatul.

Ne prețuim sau nu artiștii?

În sală vor răsuna creațiile multor somități ale artei, precum Ștefan Neaga, Vasile Zagorschi, Ion Macovei, Gheorghe Mustea și Teodor Zgureanu (ultimii doi vor fi prezenți la concert).

Întrebarea e, sunt sau nu oamenii interesați să-i cunoască? Prețuim sau nu valorile naționale? Toate astea ne-o pot spune mai bine artiștii, deci îi ascultăm.

Cu cât mai mult o cunoști, cu atât mai mult o îndrăgești

… și asta se referă la tot, inclusiv la muzica academică. Un concert de muzică clasică e greu de perceput, mai ales pentru cei novice. De aceea, informarea este treapta pe care e nevoie s-o depășim până la savurarea adevărată a muzicii care așteaptă să se audă în clădirea Filarmonicii Naționale marți, pe 31 octombrie, la ora 18:30. Iar mai multe detalii, sigur, le asculți marți, 24 octombrie, ora 19.10 la emisiunea „Tineri și talentați” pe frecvența 99.0 FM sau online, pe radio.studentus.md.


Current track

Title

Artist

Current show