Current track

Title

Artist

Current show

Just Music

14:00 18:00


Tineri și talentați | Adrian Negru: n-am scris niciodată ceva vesel

Scris de pe 29 octombrie 2017

Adrian Negru, un tânăr interpret din Moldova, participant la X Factor din anul curent, a surprins spectatorii prin compoziția personală pe care a cântat-o pe scenă cu un video viral pe internet. A început să cânte de la un joc, ludicul desăvârșindu-se prin freestyle, primele cuvinte venite în minte – acelea cântate, și tot așa, tot așa, până la realizarea drumului – a fi interpret este o vocație, este de fapt vocația lui Adrian.

Prima dată pe o scenă mare

… și totuși fără prea multe emoții, doar concentrare maximă pe versuri & pe linia melodică: „Nu auzeam nimic din scenă, nu auzeam aplauzele oamenilor din sală, doar piesa și muzica, atât.” De vreme ce Adrian nu este acomodat cu astfel de scene grandioase, totuși s-a descurcat, în pofida faptului că se încurcase nițel și era nevoie de improvizație ca să o ducă până la capăt.

Cu ochii închiși

… simți mult-mult mai bine o piesă, sau, așa cum o spune chiar Adrian: „poți să-ți imaginezi orice, îți vin diverse cadre în mine, pe care nici nu le așteptai”. Cu ochii închiși pare să-și scrie inclusiv versurile, pe care le interpretează cu multă emoție, până la fiori, simțind iarăși tot prin ceea ce trecuse deja. Deși scrie mult despre suferință și deși fericirea durează mult mai puțin timp, totuși râvnim în viață mai mult spre ultima.

Numele piesei de la X Factor, 3 secunde până la soluție

Și care este totuși numele piesei? 3 2 1 … dacă ești curios, ascultă emisiunea „Tineri și talentați” marți, 31 octombrie, ora 19.10 pe frecvența 99.0 FM sau online, pe radio.studentus.md.

Aici poți vizualiza piesa interpretată de Adrian