Current track

Title

Artist

Current show

Just Music

14:00 18:00


Recomandări de evenimente pentru a doua săptămînă a lunii aprilie

Scris de pe 9 aprilie 2017

Zilele de primăvară ne bucură cu soare și cu multă culoare. Iar, pentru ca a doua săptămînă din luna aprilie să fie memorabilă, noi îți recomandăm o listă de evenimente la care să mergi.

Miss-mister-usm

Autoguvernarea Studenților Universității de Stat din Moldova vă invită la concursul de frumusețe și inteligență Miss&Mister USM 2017, în cadrul căruia vor fi selectați cel mai chipeș Mister și cea mai frumoasă Miss. Evenimentul se va desfășura în colaborare cu administrația Universității de Stat din Moldova, în vederea accentuării spiritului participativ al studenților şi interesului lor faţă de activităţile extracurriculare.
Finala concursului „Miss&Mister USM 2017” va avea loc la 12 aprilie 2017, în incinta localului SKYBAR, str Albișoara 4 cu începere la ora 17:00.
Probele concursului vor scoate în evidenţă calităţile participanților precum: frumuseţea, inteligenţa, ingeniozitatea și iscusință, odată ce aceștia urmează să reprezinte una dintre cele mai prestigioase universități din țară .
Evenimentul urmează a fi organizat la cel mai înalt nivel, cu invitaţi speciali, interpreţi celebri, formaţii de dans și multe alte surprise.
Nu a mai rămas mult pînă la marele eveniment, așa că procurați-vă bilete sau ascultați radio Studentus și puteți deveni cîstigătorul biletelor de la concursurile noastre.

Club-city-disco-party

Club City – Disco Party muzica anilor ’90 – 2000
Legendarul Club de Noapte «CITY» –revine în fortă cu un nou program “The Legend of the night life”. În fiecare vineri, clubul “CITY” își deschide ușile în fața celor care își doresc să petreacă o seară de neuitat, ca în anii 1990-2000!
În program intră: Cele mai tari hituri ale anilor ’90 – ’00, cît și cele mai noi mix-uri de la cei mai renumiți DJ a Chișinăului!
Companiilor formate din domnișoare (doamne)- se vor alege cu o sticlă de șampanie cadou!
Rezervează acum ONLINE o masă în Legendarul Club “City”, unde poti petrece cu prietenii o seară de neuitat!
• În costul mesei este inclusă și consumația de sumă achitată pentru masă;
• În costul mesei este inclusă și prezența numărului de persoane indicate pe schema (2,4, sau 6 persoane);
•14 Aprilie 2017 Vineri
• 21 Aprilie 2017 Vineri
• 28 Aprilie 2017 Vineri

Reînvie magia anilor “90-“00 împreună cu Legendarul Club de noapte “CITY”!

Expozitie-mituri-gulag

Expoziţia „Moldova sovietică: între mituri şi gulag” reuneşte circa 700 de piese muzeale: fotografii, documente, scrisori din Siberia, afişe de epocă, lozinci şi foi volante antisovietice, obiecte personale ale foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, alte relicve istorice ce reconstituie tabloul oribil al Marii Terori şi este un omagiu adus tuturor victimelor regimului comunist totalitar.
Expoziția se va desfășura la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Iar dacă printre voi sunt iubitori de muzică retro, atunci Night Club Sfinx vă așteaptă la cel mai tare Retro party în fiecare vinere a lunii aprilie.


Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa Dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.

I agree to these terms.